Cum ajung deciziile luate la distanță să influențeze solul, munca dintr-o fermă și, în cele din urmă, corpul
La cea de-a patra ediție, Design Signals își îndreaptă atenția către industria agroalimentară din România. Curatoarea Martina Muzi vorbește despre titlul Cinci Hectare, influența datelor asupra agriculturii și procesul de construire a unei expoziții pornind de la întâlniri din Timișoara și Banat.
De ce ai ales titlul Cinci Hectare?
For its fourth edition, Design Signals turns to Romania’s agri-food industry. Curator Martina Muzi discusses the title Five Hectares, the influence of data on agriculture and the process of building an exhibition from encounters across Timișoara and Banat.
Petrovici a identificat acest dezechilibru remarcabil între numărul foarte mare de exploatații agricole sub cinci hectare și numărul relativ mic de ferme cu suprafețe mult mai mari. Fermele mari cultivă o parte însemnată a terenurilor, fără să le dețină neapărat în totalitate. Ele pot lua în arendă numeroase parcele mici de la proprietari individuali. O fermă care pare un teritoriu unitar poate cuprinde, așadar, multe relații și istorii diferite.10:48 PM
Cinci hectare pare o măsură simplă, dar ne oferă o scară de la care putem explora întrebări mai complexe despre proprietate, accesul la tehnologie, practicile agricole și tipurile de piețe la care poate avea acces o fermă.
Ce te-a determinat să explorezi industria agroalimentară în acest moment?
La început, i-am cerut lui Petrovici să analizeze cum agricultura se transformă dintr-o industrie bazată pe pământ într-una organizată tot mai mult în jurul datelor. Asta nu înseamnă că pământul devine mai puțin important, ci că peste el se suprapune un nou strat de proprietate și control. Cine deține platformele? Cine are acces la informații? Unde ajung datele colectate de utilaje? Aceste întrebări influențează tot mai mult felul în care se iau deciziile într-o fermă.
Această tranziție se desfășoară foarte diferit și în funcție de dimensiunea exploatațiilor. Fermele mari au o capacitate mai mare de a introduce infrastructuri de date și utilaje sofisticate. Fermele mici și producătorii locali pot fi lipsiți complet de acces la acestea. Decalajul dintre ferme privește, așadar, tehnologia și informația în aceeași măsură ca terenurile și producția.
Cum schimbă datele ceea ce se întâmplă într-o fermă?
Am vizitat o fermă mare unde sistemele digitale colectează informații despre condițiile solului, distribuția semințelor, vreme și utilizarea utilajelor. Ferma folosește aceste date pentru a-și planifica, monitoriza și automatiza tot mai mult activitățile. Fermierul nu trebuie să fie mereu prezent fizic pe teren pentru a înțelege ce se întâmplă acolo.
Utilajele fac parte din această infrastructură. Sunt echipamente extrem de costisitoare și sofisticate tehnologic. Ele colectează date în timp ce seamănă, aplică tratamente sau recoltează și comunică direct cu platforma digitală a fermei. O mare parte din muncă se concentrează apoi asupra întreținerii utilajelor și gestionării informațiilor pe care le produc. Într-un fel, fermierul devine și mecanic, și administrator de date.
Platforma oferă fermei un grad ridicat de precizie și control. În același timp, platforma și utilajele fac parte, de regulă, din sisteme tehnologice dezvoltate în afara României. Acest lucru ridică o altă întrebare: fermierul are acces la date, dar și compania care deține platforma. Ne interesează această circulație a informației și felul în care schimbă relația dintre pământ, muncă și luarea deciziilor.
Cercetarea lui Petrovici pune un accent deosebit pe risc. Cum abordezi această temă în expoziție?
Timpul este foarte important în agricultură. Un fermier trebuie să ia decizii înainte ca produsul să existe. Banii sunt investiți în semințe, îngrășăminte, combustibil și utilaje înainte ca cineva să știe cum va evolua vremea sau ce va aduce recolta. Prețul poate fi stabilit, la rândul său, pe piețe aflate departe de locul în care este cultivată planta.
Infrastructura schimbă relația fermierului cu această incertitudine. Producția de cereale este sezonieră, așa că, dacă nu deții sau nu ai acces la spații de depozitare, poți fi nevoit să vinzi chiar în momentul recoltării. Ai foarte puțin control asupra momentului vânzării sau asupra prețului. Cine poate depozita cerealele are mai multă libertate să decidă când să le vândă.
Aici, tehnologia înseamnă mai mult decât inovație digitală. Un siloz este tot o tehnologie. Irigațiile sunt o tehnologie. Capacitatea unei ferme de a-și întreține utilajele sau de a-și procesa producția schimbă gradul său de dependență față de celelalte verigi ale lanțului de aprovizionare.
Există și ferme în care cerealele hrănesc animalele, dejecțiile animale devin îngrășământ, iar diferitele activități se susțin reciproc. Lungimea lanțului și numărul de etape pe care o fermă le poate integra influențează modul în care își gestionează riscurile. Vrem să facem vizibile aceste relații fără a reduce agricultura la un singur model.
De ce este Banatul punctul de plecare al acestei investigații?
Design Signals pornește întotdeauna din Timișoara și din regiunea înconjurătoare. Încercăm să înțelegem o arhitectură industrială mai amplă prin oamenii, companiile, materialele și formele de cunoaștere pe care le întâlnim aici.
Banatul are o istorie îndelungată ca regiune agricolă importantă. Solul său negru și fertil a susținut producția de cereale la scară largă, iar organizarea terenurilor păstrează încă urmele diferitelor perioade politice. Aceste istorii se întâlnesc cu schimbările actuale legate de climă, apă și tehnologie.
Solul însuși complică orice încercare de generalizare. Chiar și pe o suprafață de cinci hectare pot exista mai multe tipuri de sol. Fiecare reacționează diferit la apă, semințe, îngrășăminte și metode de cultivare. Solul este o entitate vie, dar, în cadrul producției la scară largă, este și măsurat, tratat și reconstruit continuu.
Concentrându-ne asupra specificului Banatului, putem aborda agricultura globală pornind de la un context concret. Începem cu o fermă, un utilaj, o tarabă din piață sau o anumită cultură agricolă și urmărim relațiile care se dezvoltă în jurul lor.
Ai descris agricultura ca pe o arhitectură verticală. Ce înțelegi prin asta?
Cinci hectare ne oferă, inițial, o imagine orizontală: o suprafață de teren și felul în care a fost împărțită. Putem privi însă și pe verticală, prin toate straturile tehnologice care acționează asupra acelui teren.
La un capăt se află sateliții și sistemele de monitorizare. Coborând, întâlnim platformele digitale, utilajele și irigațiile. Apoi vin semințele, solul și microorganismele. Aceste scări sunt interconectate, iar deciziile luate într-un strat influențează ceea ce devine posibil în altul.
Tipul de sămânță și proprietățile solului influențează cultura, sezonalitatea ei, necesarul de apă și utilajele folosite pentru cultivare. Produsul recoltat intră apoi în circuitul depozitării, transportului, procesării și comerțului internațional. Împreună, aceste straturi formează o arhitectură, chiar dacă este dificil să le vedem pe toate deodată.
Expoziția încearcă să reconstituie părți ale acestei arhitecturi prin cazuri locale. Fiecare poveste face tangibil un strat și îl conectează cu celelalte.
Au existat deja multe expoziții despre agricultură. Cum îți găsești propria cale de a aborda acest subiect?
Tocmai asta face subiectul dificil de abordat. Agricultura deschide imediat întrebări de mare amploare despre hrană, climă, tehnologie și producția globală. Aceste discuții pot deveni foarte repede prea generale.10:55 PM
Modul nostru de lucru presupune să rămânem cât mai aproape de concret. Pornim de la oamenii și situațiile pe care le întâlnim în Banat. O poveste poate urmări o platformă folosită pentru controlul utilajelor și al producției. O alta poate porni de la schimbările în disponibilitatea apei sau de la rolul îngrășămintelor în menținerea fertilității unui anumit sol.
Acestea sunt mici puncte de acces către un sistem mult mai amplu. Nu încercăm să explicăm agricultura în întregime. Reunim povești care fac unele dintre relațiile sale accesibile și tangibile.
De ce folosești termenul „agroalimentar” pentru a descrie subiectul, în loc de „agricultură”?
Agricultura poate fi explorată pornind de la câmp, dar și de la produs sau de la metabolism. Hrana pune cercetarea în legătură cu sănătatea, corpul, producția locală și patrimoniul cultural.
Unele dintre procesele dintre cultivare și consumul hranei sunt aproape invizibile. O recoltă poate intra într-un lanț internațional de aprovizionare lung și poate fi transformată până când originea sa devine greu de recunoscut. În același timp, există producători locali care cultivă legume și le vând direct în piață. Aceste distanțe foarte diferite dintre pământ și corp coexistă.
Piața este, așadar, o imagine importantă pentru expoziție. Ea reunește hrană și corpuri, dar poate deveni și o piață a datelor, a informațiilor și a diferitelor scări de valoare. Ne permite să aducem împreună verigi ale lanțului de aprovizionare care, de obicei, sunt separate.
Ce poate aduce designul unui sistem de asemenea amploare?
Atât hrana, cât și datele pot deveni de nerecunoscut. Hrana trece prin atât de multe procese, încât pierdem din vedere originea sa. Datele sunt fragmentate în măsurători specializate, care devin inaccesibile în afara sistemelor ce le folosesc.
Pentru mine, o modalitate de a aborda acest lucru este să pornesc de la puncte intermediare și să reconstruiesc povești în jurul lor. Designul poate urmări un material, un instrument sau un proces la mai multe scări și poate da formă acestor conexiuni.
Design Signals reunește aceste puncte de acces. Ele nu oferă o imagine completă a industriei agroalimentare, dar ne permit să navigăm prin complexitatea ei și să înțelegem cum decizii luate la distanță ajung să influențeze solul, munca dintr-o fermă și, în cele din urmă, propriul nostru corp.
