Bright Cityscapes: Proiectând posibilități
Martina Muzi
Tehnologia digitală și lanțurile globale de aprovizionare continuă să impulsioneze evoluția neîncetată a industriei prelucrătoare. Integrarea automatizării avansate, a inteligenței artificiale, a analizei volumelor mari de date și a internetului obiectelor (IoT) în fluxurile de producție a transformat radical însăși esența proceselor de fabricație. Astfel, au devenit posibile noi niveluri de eficiență, personalizare și interconectare.
Lanțurile de aprovizionare continuă să evolueze, transformându-se în rețele complexe și extinse, care depășesc granițele geografice. Această evoluție reflectă o relație simbiotică între industria prelucrătoare și digitalizare și remodelează totul: nu doar alianțele geopolitice, interdependențele economice și structurile de putere, ci și competențele, resursele și liniile de asamblare, la multiple scări.
Industria a reprezentat o componentă importantă a vieții în Europa de Est încă din perioada Imperiului Austro-Ungar. Investițiile constante realizate de atunci au transformat întreaga regiune într-un important centru industrial și agricol. În acest context, investițiile străine directe (ISD) au cunoscut un avânt puternic în România, atât înainte, cât și după 2007, anul aderării țării la Uniunea Europeană (UE). De atunci, sectorul prelucrător al României s-a dezvoltat, ajungând să reprezinte o treime din PIB. Nicăieri această transformare nu este mai vizibilă decât la Timișoara, unde industria în plină expansiune își pune amprenta asupra tuturor aspectelor vieții cotidiene, inclusiv asupra culturii și sistemului educațional.
În Timișoara, expertiza este prezentă pretutindeni: în marile companii, în laboratoarele universitare, pe liniile de producție și în piețe. Aici, designul se regăsește, adesea ascuns, în formule matematice, calcule, obiecte tehnologice sofisticate, componente mecanice, studii asupra materialelor, procese chimice și, poate mai mult decât oriunde, în așa-numitele produse intermediare.
Este o provocare să înțelegem toate fluctuațiile imprevizibile ale acestei epoci dominate de suveranitatea corporațiilor, consumerismul fără granițe, anxietatea climatică și accelerarea tehnologică dictată de profit, în care relațiile noastre sunt mediate de obiecte, informații și infrastructură. Deși marcate de unghiuri moarte și profund influențate de perspective eurocentrice, designul, arhitectura și cultura digitală au devenit practici capabile atât să dezvăluie acest prezent incert, cât și să reacționeze la el. Practici care, din punctul meu de vedere, au capacitatea de a deschide conversații.
Conversații prin oraș
În centrul programului Bright Cityscapes se află un element fundamental: conversația. Programul s-a dezvoltat printr-un dialog continuu, purtat nu doar între organizatori, cercetători și oraș, ci și între designeri, colaboratori și diferitele contexte implicate. Am fost permanent inspirată de modul în care acest schimb constant a avut un rol esențial în formularea întrebărilor de design ale programului, impulsionând evoluția acestuia, modelându-i proiectele și culminând, în cele din urmă, cu expoziția Turn Signals—Design is not a Dashboard. Publicația pe care o țineți în mâini nu este doar o arhivă a acestei conversații, ci și o invitație de a o continua.
Rolul transformator al expozițiilor — nu doar ca spații de prezentare a rezultatelor finale, ci ca generatoare și revelatoare de cunoaștere, colaborare și conversație — a ocupat un loc central în abordarea mea asupra Bright Cityscapes. Fundamentat pe principiile transparenței și accesibilității, proiectul s-a ancorat ferm în Timișoara. Aici, a pătruns dincolo de zidurile fabricilor cu acces restricționat și de izolarea cunoașterii în silozuri disciplinare, a comandat și a făcut publice cercetări economice originale, a inițiat proiecte de cercetare prin design și colaborări bazate pe parteneriate inedite și a creat prototipuri pentru strategii și formate educaționale alternative. Această publicație oferă o perspectivă asupra diverselor procese care stau la baza programului, arătând cum designul se poate intersecta cu diferite aspecte ale vieții unui oraș.
Timișoara, punct de convergență
Ca inițiativă emblematică a programului Timișoara—Capitală Europeană a Culturii 2023, Bright Cityscapes s-a dezvoltat printr-un parteneriat între Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) — principalul centru al orașului pentru producerea și schimbul de cunoaștere în domeniul ingineriei — și FABER, un centru cultural independent în plină dezvoltare, care găzduiește o gamă largă de practici și activități multidisciplinare ale orașului. Născut din acest ecosistem creativ specific Timișoarei, programul și-a respectat în mod constant angajamentul de a se dezvolta pornind de la întrebările proprii orașului.
Cum ajungi să cunoști un oraș? Unii ar spune că plimbându-te pe străzile lui, prin piețe și în spațiile sale publice și interacționând cu locuitorii săi. Alții ar susține că descoperirea începe de la distanță, prin cercetarea istoriei, a atracțiilor turistice, a programelor culturale și a instituțiilor sale de învățământ. Alții i-ar analiza infrastructura, reperele, fauna sau flora. Unii ar viziona un film, i-ar asculta postul de radio sau l-ar explora prin Google Maps. Cineva s-ar interesa de ceea ce se produce și se realizează la nivel local, iar mulți și-ar întreba prietenii, colegii și familia dacă au fost vreodată acolo.
Dintre multiplele metode de a descoperi un oraș și prin diferite strategii de interacțiune cu o altă realitate, programul Bright Cityscapes a plasat Timișoara în centrul proiectului. Nu ca punct de început sau de sfârșit, ci ca punct de convergență conectat cu numeroase alte locuri și sisteme. Această abordare presupune observarea lucrurilor care traversează orașul, a celor care încep aici și a celor care se încheie, oferind o perspectivă distinctă din care pot fi explorate interconexiunile designului.
Dincolo de zidurile fabricilor
Pentru mine și echipa Bright Cityscapes, primul pas a fost să încercăm să înțelegem cum privim orașul prin propriile lentile — prin propriii ochi, prin cunoștințele și experiențele noastre —, nu pentru a oferi răspunsuri, ci pentru a înțelege metodologiile și pozițiile de la care pornește proiectul. Pentru a cunoaște direct ecosistemul industrial al Timișoarei, am pornit într-o aventură de explorare a fabricilor locale.
Fabricile sunt spații complexe. Ele produc numeroase componente ale lucrurilor pe care le consumăm cu toții în fiecare zi, însă, de regulă, nu sunt deschise publicului. Aceste spații adesea inaccesibile s-au dovedit a fi adevărate tezaure de cunoaștere, creând o punte între conștientizarea propriilor noastre perspective și cercetarea bazată pe date — prezentată mai pe larg în continuarea acestui text — care definește Timișoara drept un oraș al industriei prelucrătoare și al ingineriei.
Acest demers a condus la realizarea unei expoziții preliminare, intitulată Mirroring the Ecosystem, care a prezentat o selecție de artefacte, produse și componente provenite din fabricile vizitate. Expoziția a fost posibilă datorită colaborării cu o serie de companii, care au pus temporar la dispoziție elemente de pe liniile lor de producție — o dovadă a rețelei de conversații inițiate de Bright Cityscapes.
Structurile expoziționale modulare, similare celor utilizate de Flex pe liniile sale de asamblare, au fost realizate în colaborare cu Flex și Azur. Acestea au adus un omagiu contextului industrial și, alături de documentarea fotografică a vizitelor în fabrici, le-au oferit vizitatorilor o experiență imersivă a spațiilor de producție.
După debutul său la FABER, expoziția a ajuns la UPT, unde și-a găsit locul într-un spațiu cu adevărat frumos din campus. Aici, a devenit și mai accesibilă studenților și comunității academice, stimulând conversațiile între cercetătorii, doctoranzii și profesorii prezenți zi de zi în campus. Acest lucru evidențiază capacitatea expozițiilor de a depăși spațiul în care au fost prezentate inițial și de a genera interacțiuni relevante în contexte diferite.
Straturile economiei
Rezultat al experienței directe a spațiilor de producție și al conversațiilor cu ingineri, operatori și muncitori, expoziția Mirroring the Ecosystem a pus în mișcare procesul din care avea să se dezvolte o mare parte a programului. Intenția mea a fost ca expoziția să le reflecte locuitorilor propria Timișoară, atrăgând atenția asupra perspectivelor prin care diferiții săi actori înțeleg orașul.
Pentru a confirma și, totodată, a supune unei analize critice aceste perspective asupra orașului, Bright Cityscapes a inițiat în paralel o colaborare interdisciplinară cu analistul de date și sociologul Norbert Petrovici. În cadrul acesteia, a fost realizată o cercetare originală privind formarea economiei orașului, care a scos la iveală principalele forțe ce i-au modelat starea actuală. Cercetarea economiei locale implică analizarea mai multor straturi ale orașului — peisajul, clima, viața cotidiană a locuitorilor, locurile de muncă și, desigur, industriile și universitatea. Sub coordonarea lui Petrovici, o echipă formată din specialiști în știința datelor, antropologi și un istoric a elaborat raportul intitulat „Economia în Timișoara: distribuția teritorială a economiei în zona metropolitană Timișoara”, care a devenit una dintre pietrele de temelie ale Bright Cityscapes.
Vizitele inițiale în fabrici, care au făcut parte din procesul curatorial, le-au oferit lui Petrovici și echipei sale ocazia de a-și extinde analiza datelor printr-o cercetare antropologică asupra experiențelor muncitorilor. Interacțiunea aproape săptămânală cu echipa care elabora raportul mi-a permis să contribui, pe parcurs, la formularea unor noi întrebări și direcții tematice. Experiența de a observa cum practica curatorială în design poate colabora și poate construi procese comune cu alte discipline a pus bazele colaborărilor care aveau să constituie nucleul proiectelor de design.
Cultivarea colaborărilor, a continuităților și a constelațiilor
Conectarea disciplinelor în procesul de elaborare a raportului de cercetare a rezonat cu unul dintre principiile fundamentale ale programului: crearea unor oportunități de explorare prin cercetare și încurajarea schimburilor. Deși termenul „schimb” poate avea interpretări diverse, obiectivul nostru principal a fost să creăm canale prin care discipline diferite să se poată întâlni și colabora. Am păstrat în mod deliberat deschisă definiția colaborării. Această direcție ne-a ghidat în conceperea unui program care să implice, în diferite etape, o varietate de discipline și practici.
Mai concret, a fost lansat un apel deschis adresat cercetătorilor UPT care desfășurau în laboratoarele lor cercetări pe care doreau să le împărtășească unui designer. Dintre cei înscriși, patru candidați au fost selectați de un juriu intern format din reprezentanți ai FABER și UPT, apoi asociați cu designeri internaționali. Pentru mine, frumusețea cercetărilor propuse de inginerii înscriși constă în caracterul lor specific și concret; este o practică atentă la detalii, testate și retestate, apoi aplicate în laboratoarele universității și în cadrul companiilor. Atunci când designerii intervin, ei privesc aceeași cercetare prin lentile complet noi, generând noi perspective și noi moduri de lucru.
În selectarea designerilor participanți la Bright Cityscapes, a fost important să invităm practicieni care și-au dezvoltat abordări și poziții distincte în design, capabile să provoace atât programul, cât și percepțiile consacrate despre Timișoara și design. Pentru mulți dintre acești designeri, proiectele reprezintă o continuare a activității lor anterioare. Totodată, ele arată cum designerii își dezvoltă și își reinventează constant cercetarea în contexte noi, precum Timișoara, consolidându-și astfel practicile. Prin discursurile, mediile, competențele, modurile de gândire și realitățile foarte diferite din care provin designerii, programul creează și o conversație despre însăși natura designului, semnificațiile și modurile sale de aplicare.
Toți designerii au lucrat cu Timișoara ca punct de convergență: fie printr-o colaborare directă cu un cercetător local, fie folosind raportul de cercetare drept ghid, fie creând constelații formate din configurații specifice de cunoaștere și parteneri. Unii dintre participanți s-au mutat temporar la Timișoara pentru o rezidență de cercetare creativă, care le-a permis să interacționeze cu specificul și cunoașterea locală. Alții au analizat modul în care fenomenele globale se manifestă în Timișoara, în România sau în Europa de Est. Alții au urmărit să stabilească o legătură locală ori să dezvolte un studiu de caz local care să ducă mai departe cercetările lor existente asupra anumitor teme.
Prin practicile lor diverse și abordările divergente, designerii interacționează cu Timișoara în numeroase moduri. Rezultatele prezintă designul ca pe un discurs care negociază permanent relația dintre practicile digitale și cele fizice, propunând și evidențiind o cercetare continuă a tehnologiilor, materialităților, arhivelor, peisajelor și infrastructurilor, precum și a narațiunilor, utilizărilor, imaginarurilor, aspectelor tehnice și întrebărilor încă nerezolvate asociate acestora.
Schimbarea benzii
Animat de valorile deschiderii și schimbului de cunoaștere, ale curiozității și cercetării, precum și ale colaborării și dialogului, programul Bright Cityscapes a explorat ce este designul în Timișoara și ce ar putea deveni. Prin seria sa de proiecte și conversații despre design, m-a impresionat să descopăr cât de mult design rămânea ascuns în spatele zidurilor fabricilor, izolat în silozuri de cunoaștere și pierdut din cauza conexiunilor care nu au avut ocazia să se formeze.
Punctul culminant al programului, expoziția Turn Signals—Design is not a Dashboard, și-a propus să prezinte o lume a interpretărilor alternative și a perspectivelor imaginative asupra potențialului designului în Timișoara. Expoziția a inclus, de asemenea, infografice și un lexicon tehnic dezvoltate pe baza raportului economic. Acestea au contribuit la plasarea proiectelor în contextul parcursului Bright Cityscapes, al datelor economice și al sistemelor de producție din care au rezultat cunoașterea și colaborările care le-au făcut posibile. Programul de mediere culturală a reprezentat un alt element important al expoziției, urmărind să găsească noi modalități de comunicare cu diferite categorii de public și să sporească astfel caracterul deschis și accesibil al expoziției și al programului.
Titlul expoziției ne provoacă să privim designul dincolo de simpla optimizare a proceselor și de soluțiile industriale produse în masă. În schimb, îl explorează ca pe o disciplină capabilă să descopere și să facă vizibile semnale ascunse și oportunități de schimbare, contracarând discursul tehnocratic dominant. Astfel, evidențiază potențialul existent în spațiile neacoperite și în unghiurile moarte create de optimizare și standardizare.
Proiectele abordează o multitudine de teme: impactul fenomenelor globale, precum externalizarea, asupra experiențelor locale și a contextelor cotidiene; importul și exportul cunoașterii ca formă de capital; rețeaua de dependențe din cadrul lanțurilor globale de aprovizionare; rolul mediului academic în producerea cunoașterii, în contrast cu perpetuarea standardelor; efectele digitalizării și automatizării asupra vieții de zi cu zi, a condițiilor de muncă și a economiei globale și multe altele.
Ce-ar fi dacă, atunci când discutăm despre infrastructura digitală, am lua în considerare soluții independente, dincolo de cadrele naționale? Ce-ar fi dacă, explorând automatizarea, am recunoaște și valoarea erorilor? Ce-ar fi dacă, atunci când analizăm importurile și exporturile, ne-am concentra asupra deșeurilor, nu doar asupra produselor nou fabricate? Ce-ar fi dacă am include perspectiva geologilor în discuțiile despre hardware? Ce-ar fi dacă liniaritatea lanțurilor de aprovizionare ar putea fi contestată treptat, prin mici investigații?
Poate că a sosit momentul să ne îndreptăm eforturile către înțelegerea a ceea ce este inaccesibil. Poate că este timpul ca industriile și instituțiile să recunoască și să susțină explorările designerilor independenți, considerându-le esențiale pentru a pune sub semnul întrebării perspectivele și observațiile care, altfel, rămân blocate de cerințele pieței.
Generațiile viitoare
Înțelegerea importanței designului ca fiind mai mult decât o disciplină orientată exclusiv spre optimizarea produselor industriale presupune și o viziune asupra educației în design care nu se limitează la formarea creatorilor de produse. Acesta este motivul pentru care, în practica mea, designul și educația sunt atât de profund interconectate.
Bright Cityscapes a inițiat numeroase activități educaționale, printre care atelierul „Atlas of Distances”, rezultat al unei colaborări și al unui schimb pedagogic între Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara (România), Studio Technogeographies din cadrul Design Academy Eindhoven (Țările de Jos) și Borders & Territories Studio din cadrul TU Delft (Țările de Jos). O selecție a proiectelor realizate de studenți a fost ulterior dezvoltată pentru expoziția Atlas of Distances.
Aceste inițiative se adresează direct instituțiilor de învățământ, contribuind la o mai bună înțelegere a capacității multidisciplinare, colaborative și experiențiale a designului și a educației în design de a reuni cunoașterea corporală și materială cu cea intelectuală și academică. Acest impuls pedagogic de a inspira reanalizarea și reimaginarea sistemelor contemporane se extinde însă asupra întregului program Bright Cityscapes.
Design pentru posibilități
Programul Bright Cityscapes cuprinde ceea ce consider a fi trei dimensiuni esențiale ale designului. Prima este proiectarea, adesea trecută cu vederea, a cadrului care face posibile schimbul și colaborarea. Această pregătire din culise, pe care o numim „scrierea programului”, presupune formularea unor întrebări precum: Ce este realizabil? Cum funcționează? Unde se desfășoară? Cine sunt actorii principali? Ce fabrici și laboratoare trebuie implicate? Ce informații avem și ce rămâne necunoscut? Lansăm un apel deschis sau facem o selecție? Toate aceste întrebări fac parte integrantă din procesul de design, deoarece răspunsurile modelează crearea unor rezultate relevante și cu rezonanță.
Al doilea aspect al designului este practica sa multidisciplinară, greu de încadrat într-o definiție simplă. Aceasta pornește din poziții și culturi diverse, fiecare practician contribuind cu propria înțelegere, propriile medii și moduri de aplicare. Acest tip de design stimulează implicarea în contexte variate și deschide noi posibilități. Aceste posibilități se regăsesc în titlul expoziției finale, Turn Signals—Design is not a Dashboard.
A treia dimensiune a designului presupune reunirea practicilor individuale într-o gândire colectivă, cu potențialul de a influența instituțiile sau politicile viitoare. Acest concept a stat la baza explorării legăturilor dintre design și orașul înțeles ca punct de convergență în cadrul Bright Cityscapes. El pornește de la premisa că designul se dezvoltă atunci când individualitățile se află în proximitate și devin vizibile — atunci când designul implicit și invizibil al unui sistem de mari dimensiuni intră în dialog cu designerii, iar aceștia colaborează între ei în jurul unui subiect comun.
În cadrul Bright Cityscapes, această sinergie se produce atunci când Mirroring the Ecosystem este pusă în dialog cu Turn Signals—Design is not a Dashboard, când „A Lexicon of Orientation” este prezentat alături de proiectele colaborative sau când participanții se reunesc în spațiul expozițional împreună cu reprezentanți ai companiilor, muncitori, ingineri, publicul și administrația locală. Acest spirit colaborativ se extinde asupra platformei online și a publicației care însoțește programul, ambele folosind formate diverse pentru a permite descărcarea conținutului și a informațiilor și utilizarea lor în relație cu alte practici, atât în Timișoara, cât și dincolo de oraș.
În opinia mea, dacă dorim cu adevărat să îi sprijinim pe designeri în abordarea întrebărilor complexe ale prezentului, este esențial să depășim granițele dintre practicile curatoriale, organizaționale și cele de design. Trebuie să cultivăm un mediu care să le permită oamenilor să lucreze unii alături de ceilalți în contexte specifice, integrând totodată perspective diverse.
Aceasta este direcția pe care Bright Cityscapes a urmărit să o dezvolte, iar ea se reflectă în numeroasele dimensiuni și rezultate ale programului. Se regăsește și în această publicație, concepută în mod deliberat ca un proiect în desfășurare, nu ca un produs final. Această abordare ne permite să refacem traseul parcurs împreună ca echipă și să recunoaștem proiectul drept o constelație de colaborări, împletite de-a lungul unor momente diferite și construite prin contribuția mai multor actori. Ne invită să privim Bright Cityscapes ca pe o deschidere.
Reciprocitate generoasă
Înțelegând întregul program Bright Cityscapes ca pe un act de design, fiecare conversație, fiecare deschidere, fiecare demers de cercetare și fiecare lucrare devin semnale ale unei schimbări de direcție. O schimbare a modului în care Timișoara este înțeleasă și proiectată, a felului în care pot fi create expoziții productive și deschise, a modului în care lucrăm împreună și colaborăm la producerea de noi forme de cunoaștere, precum și a felului în care înțelegem rolul designului în viața noastră cotidiană. Pentru aceste reflecții, le sunt recunoscătoare vocilor din Timișoara și din România, precum și celor din afara țării.
În încheiere, aș dori să subliniez generozitatea remarcabilă care a străbătut întregul program și pe care toți cei implicați au apreciat-o profund. Această cultură a generozității, manifestată la nivelul colaborărilor, instituțiilor și disciplinelor, a fost esențială pentru transformarea programului în realitate și nu trebuie considerată de la sine înțeleasă. Ea stă mărturie modului în care Bright Cityscapes a fost conceput și realizat pentru orașul Timișoara, prin colaborarea dintre UPT, FABER, fabrici și, bineînțeles, designerii participanți.
Sper ca acest spirit al generozității să dăinuie, ca o invitație deschisă de a contribui la acest context dinamic.